Arsenal este unul dintre cele mai de succes cluburi din istoria Angliei, însă fanii tunarilor au rămas în ultimii 15 ani doar cu amintirile, în afară de câteva FA Cups câștigate. Acum pe banca clubului se află o legendă, fostul căpitan Mikel Arteta, însă poate spaniolul să readucă tunarii acolo unde le este locul? Este Mikel Arteta, un fost învățăcel al marelui Pep Guardiola, omul potrivit pentru o misiune atât de grea? Până la urmă nici marele Arsene Wenger nu a reușit o astfel de performanță. Care sunt atuurile lui Arteta și care sunt slăbiciunile?

Sunt întrebări pe care toată lumea și le pune, dar mai ales pasionații de pariuri sportive iar tocmai de aceea, dacă ai de gând să pui la pariuri sezonul viitor, ar trebui să știi în ce direcție merge un club important în Premier League, precum Arsenal. 

Arsenal a înregistrat progrese semnificative în ultimele două sezoane, însă a părut că fiecare pas înainte a venit cu alți doi făcuți înapoi. 

Ce ar trebui să reții despre Arteta în acest context

1. Mikel Arteta a revitalizat clubul într-o perioadă grea

Atmosfera plăcută din vestiar de acum este meritul lui Mikel Arteta. Spaniolul a știut să se facă plăcut de către fotbaliștii din lot și a reușit să îi motiveze să dea totul pe teren. Este o caracteristică esențială a marilor manageri, iar spaniolul o are. 

2. Arteta a gestionat bine situațiile dificile

Când a fost cazul să renunțe la un fotbalist din cauza unei atitudini nepotrivite, Arteta a făcut fără nicio îndoială. L-a vândut pe Mesut Ozil fără să se uite înapoi și bine a făcut. De cealaltă parte, când a trebuit să păstreze un fotbalist, a fost destul de inspirat să creadă în continuare în Granit Xhaka, iar elvețianul l-a răsplătit. 

3. A avut încredere în jucătorii tineri

Nume importante precum Buyako Saka sau Emile Smith Rowe au făcut senzație pe Emirates în ultimele două sezoane și asta este meritul lui Mikel Arteta. A avut încredere în puștii din academie și le-a acordat minute bune pe teren pentru a căpăta experiență, chiar dacă asta a fost extrem de riscant, mai ales într-o competiție atât de dură precum este Premier League, campionatul englez. Însă încrederea sa a fost răsplătită și acum Arsenal are două staruri veritabile în lot, jucători care pot face diferența.

4. Arteta nu are încă experiența necesară

Reversul medaliei și printre slăbiciunile lui Arteta se numără faptul că el încă nu are experiența antrenării vreunui alt club. Arteta a venit pe Emirates din postura de secund al lui Guaridola și asta se simte. Abia acum își face mână și va avea nevoie de timp.

5. Rezultatele nu sunt de partea sa

Până la urmă, Arsenal nu este nici acum în UEFA Champions League, iar asta trebuie pus 

în cârca lui Arteta. Conducerea încă are răbdare cu el, dar și asta va avea o limită. Lucrurile trebuie să se schimbe rapid.

Iată, așadar care sunt punctele forte, dar și slăbiciunile lui Mikel Arteta.

sursă foto: unsplash.com