Istoria necunoscută a terapiei de cuplu – de la cuplul perfect arian la modelul de căsnicie de astăzi  

Poză de Austrian National Library pe Unsplash.com

Terapia de cuplu reprezintă o ultimă formalitate prin care doi soți decid să mai acorde o șansă relației lor. În ciuda provocărilor prin care au trecut, precum certuri, neînțelegeri sau diferențe de opinie și viziune, un lucru rămâne clar: intervenția unui specialist poate fie să sprijine, fie să destabilizeze o relație. Conceptul de „consiliere” poate părea modern, însă terapia sau psihoterapia de cuplu a apărut inițial cu un alt scop, fiind influențată de dorința impunerii unei politici doctrinare stricte care și-a făcut simțită prezența și în viața privată. Femeile erau, de fapt, „încurajate” să satisfacă și să susțină nevoile și idealurile partenerilor și copiilor lor, rolul acestora fiind limitat la cel de ajutor umil.

Așadar, dacă ești curios să afli mai multe despre cum a ajuns să apară practica terapeutică de cuplu în analele istoriei, citește mai departe acest articol! 

Iată cum au ajuns să călătorească cuplurile din anii ‘30 și ‘60 prin tumultul politicilor de mariaj și familie: 

1. Teoria igienei rasiale și statutul cuplurilor pure 

În concepția noii ideologii naziste, termenul de „igienă rasială” desemnează o mișcare pseudoștiințifică importantă, promovată la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, care a apărut din dorința morbidă a unor lideri politici influenți de a elimina sau steriliza indivizii considerați „impuri”. Europa de Vest și Statele Unite au fost principalele creuzete ale acestei viziuni pseudoștiințifice, iar personaje precum Charles Davenport sau Viktor Brack (responsabil de succesul programului de eutanasiere T4) au argumentat faptul că numai cuplurile pure pot contribui la dezvoltarea unei societăți perfecte. „Eforturile” îndreptate în direcția cristalizării unei noi societăți nu au încetat să apară, astfel că o serie de legi au fost adoptate pentru susținerea cuplurilor și familiilor perfecte, între care amintim marginalizarea cuplurilor non-ariene prin suprataxarea lor în vederea protejării segmentului de populație pură și sterilizarea forțată prin campanii naționale („Legea sănătății ereditare” din 1933). Practic, odată cu aceste demersuri s-a concretizat și „Legea igienei maritale” (1935) care decreta interzicerea uniunilor conjugale a germanilor cu persoanele cu dizabilități, inferioare sau afectate de boli grave. Dincolo de conotațiile negative ale anilor ‘20-‘30, câteva organizații creștine din Germania au încercat să se desprindă de viziunile eugenice, militând în schimb pentru prezervarea valorilor tradiționale creștine și consilierea femeilor în vederea pregătirii lor pentru rolul de mame, gazde și bune gospodine. 

2. Salvarea unui mariaj în viziunea lui Popenoe

Inspirat de ideile eugeniste naziste, agricultorul Paul B. Popenoe a ajuns la concluzia că rata crescută a divorțurilor și a nașterilor din afara căsătoriei aveau legătură cu depravarea și desacralizarea instituției maritale. El a blamat familiile „impure” pentru aceste probleme societale și, ajutat de mai mulți vizionari eugeniști, a fondat în anul 1930 „American Institute of Family Relations”, primul centru dedicat consilierii cuplurilor americane. După încheierea războiului, Popenoe s-a dezis de fosta latură eugenistă și s-a axat strict pe consilierea de cuplu, apărând la diferite emisiuni și scriind activ rubrici în cotidiene naționale. Spre exemplu, în 1960 a co-fondat faimoasa rubrică „Can This Marriage Be Saved?” a periodicului Ladies’ Home Journal, axată pe exemplificarea unor cazuri rezolvate în cadrul centrului lui. Inevitabil, în majoritatea poveștilor, morala finală era aceea că femeile erau responsabile de susținerea și salvarea mariajului lor. Nu mai puțin de 300 de consilieri de cuplu au fost instruiți sub tutelajul lui Popenoe și peste 15.000 de cazuri de neînțelegeri de cuplu au fost rezolvate anual în America. 

3. Aportul psihoterapeuților acreditați în contextul problemelor de cuplu și conjugale 

Nici anii ‘50 nu s-au îndepărtat de viziunea tradițional-creștină a mariajului regăsit în revistele pentru femei, ci din contră au promovat faptul că o bună soție trebuia să dețină  atitudini de diplomat, businesswoman, gospodină, politiciană și profesoară. Astfel, într-o lume închistată în care femeile erau cele „vinovate” de succesul sau de erorile soților lor, era improbabil ca tinerele să se dezică de la rolul lor prestabilit. Totuși, odată cu cristalizarea primelor eforturi ale mișcării feministe din anii ‘60-‘70, viziunile tradiționale și freudiene au fost abandonate în favoarea concretizării unor opinii științifice ale unor psihologi și sociologi acreditați și a conturării psihoterapiei de cuplu – a noului standard oficial de soluționare a problemelor private ale unei relații. Spre exemplu, Virginia Satir și John Gottman au fost cei care au identificat din punct de vedere psihologic o serie de „pattern-uri” care conduceau la destabilizarea unui mariaj/relații de cuplu. Astfel, din acest punct temporal, insuccesul unei căsnicii numai era bazat pe niște stereotipuri sexuale, ci pe rutinarea, lipsa hobby-urilor și activităților comune, dezvoltarea unor idei și preconcepții noi, lipsa intimității etc. 

În concluzie, natura problemelor de cuplu își are originea în lipsa afectivă de comunicare, înțelegere, susținere emoțională și fizică, dar mai ales în distanțarea vizibilă de partener.  Acum, că ai aflat istoria mai puțin cunoscută a celebrelor terapii de cuplu din anii ‘30-‘80, ești gata să dai o nouă șansă relației voastre? Nu trebuie decât să-ți asculți inima și intuiția și să apelezi la ajutorul profesionist al unei echipe dedicate de psihoterapeuți, precum cea de pe psihart.ro!