Curățenia de toamnă în grădina ta – Sfaturi și pași esențiali

       Grădina este un loc minunat unde te poți conecta cu natura, chiar la tine acasă. Odată cu venirea toamnei, paleta de culori se schimbă oferind niște imagini de nemaipomenit. Bucură-te de ultimele zile călduroase alături de familia ta în grădina casei voastre. Însă, pentru a beneficia de clipe de poveste, asigură-te că te-ai ocupat deja de curățenia de toamnă! Pregătește-ți grădina de venirea iernii, prin urmarea câtorva pași simpli prezentați mai jos.

Iată ce presupune curățenia grădinii pe timpul toamnei

1. Colectarea frunzelor căzute

Odată cu venirea toamnei, frunzele încep să cadă, iar tocmai de aceea trebuie să ai o atribuție suplimentară. Adună frunzele regulat pentru a putea menține un aspect îngrijit al grădinii tale. Există multe cauze negative în urma neglijării acestui aspect. Frunzele căzute pe gazon, îl vor deteriora deoarece vor împiedica lumina și aerul să ajungă la iarbă. Din această cauză, se pot crea acele pete galbene și goluri în gazonul tău. Pentru strângerea lor, poți opta fie pentru o mătură cu perii mari, o greblă sau un aspirator de frunze.

2. Tăierea și curățarea pomilor

Pregătirea pomilor pentru venirea iernii presupune tăierea și curățarea lor. Pentru aceasta, ai nevoie de fierăstrău, foarfecă pentru ramuri și mănuși de grădină pentru a te feri de zgârieturi. Dacă ești în căutarea unui fierăstrău, pe site-ul micul-fermier.ro vei găsi o super ofertă la fierăstrăul cu accesorii Flexi Power și la multe alte produse pe care aceștia ți le pun la dispoziție. Primul pas pentru curățare, este depistarea ramurilor moarte sau bolnave. Acestea trebuie să le tai până în punctul sănătos de creștere. Apoi, taie vârfurile și crengile prea lungi pentru a susține creșterea lor sănătoasă.

3. Tunsul gazonului

Tunsul gazonului trebuie să fie o activitate regulată pe care să o ai în grădina ta pentru a menține un aspect plăcut și ordonat. Pentru acest pas vei avea nevoie de o mașină de tuns iarba. Înainte de a începe, verifică nivelul uleiului și al benzinei al mașinii, precum și lama de tăiere. După tunderea efectivă a gazonului, curățați mașina de tuns. Îngrijirea regulată este esențială pentru a o păstra într-o stare de funcționare eficientă.

4. Îngrijirea și protejarea plantelor

Pentru a asigura sănătatea plantelor și pe timpul sezonului rece, acestea necesită o îngrijire și protejare atentă. Toamna este foarte important să le adaugi îngrășăminte pentru a le menține sănătoase. Optează pentru cele cu conținut scăzut de azot, dar bogate în potasiu și fosfor, deoarece ele ajută la creșterea plantelor și rezistența rădăcinilor pe timp de iarnă. Documentează-te despre condițiile favorabile de păstrare a fiecărei plante pe timpul sezonului rece. Pentru plantele ce necesită protecție, poți opta pentru metode de protejare la exterior sau le poți pune în ghivece pe care să le păstrezi la interior.

5. Plantarea pentru primăvara următoare

În acest sezon este momentul potrivit pentru a planta bulbii pentru florile pe care ți le dorești primăvara viitoare. Câteva exemple de astfel de plante sunt lalelele, zambilele sau narcisele. Acestea îți vor oferi un parfum și o grădină minunată pentru anul următor.

       În concluzie, pregătește-ți grădina pentru venirea sezonului rece. Ai grijă de aspectul grădinii tale pe toată perioada anului!

Sursa foto: freepik.com

Previous post Sfaturi de care să ții cont dacă vrei să-ți amenajezi locuința în stil modern
Next post 5 pasi sa te bucuri cat mai mult de centrala ta termica